duminică, 18 mai 2008

Noaptea Muzeelor la Cotroceni



Pe 17 mai/2008 am participat împreună cu grupul de reconstituire istorică "Regimentul 6 Dorobanţi", în cadrul programului Noaptea Muzeelor, la o acţiune foarte faină, la Muzeul Cotroceni. Camarazii mai vechi (şi mai instruiţi) au făcut de gardă la intrarea în palat, s-au oferit decoraţii "Trecerea Dunării" celor ce au fost anul trecut la Plevna, am dat onorul unei principese îmbracată în ofiţer de roşiori (răcnind "Sa traiţi Ateţă regală!!") şi ne-am retras cu torţe pe la 10 seara. În cadrul aceleiaşi ceremonii sold. Emil Boboescu a fost ridicat la gradul de fruntaş. Pentru a nu induce în eroare cititorii, trebuie să specific că tânăra principesă era o studentă invitată de d-l prof. Silvan-Ionescu (colonelul nostru) să joace acest rol. Iar anul trecut bulgarii chiar i-au invitat pe români la Plevna pentru a comemora 130 de ani de la cumplita bătălie. Pe vremea aia eu eram un simplu civil. Nouă ne-a păcut tare mult, mai puţin mişto a fost pentru vizitatori care au stat la nişte cozi teribile (200 m lungime) pentru a intra în muzeu.

În imaginile de mai sus respectul pentru Alteţa Sa nu prea e mare de la început deşi, ulterior garda de dorobanţi îi dă onorul ca la carte. Dacă sunteţi interesaţi despre "Asociaţia 6 Dorobanţi" clik aici.


P.S. Iata ordinele de zi concepute de prof. (col.) Silvan Ionescu cu ocazia decorării unora dintre dorobanţi, dintre cei ce au participt la aniversarea a 130 ani de la căderea Plevnei(Bulgaria):

"INALTU ORDINU DE DZI no.3 Ostasi! S'au scursu cinci luni de cand, pe 28 Noemvriu/10 Dechemvriu, Plevna a cazutu. Am fostu cu totii acolo shi ne'amu datu obolulu de sange in marea lupta. Abnegatiunea shi bratulu vostru otzelitu au contribuitu la acea Victorie cu care ne'amu pecetluitu Independintza. Pe 24 Ianuariu 1878 [2008], alta data de eterna amintire in istoria natzionale, amu instituitu Crucea TRECEREA DUNAREI, pentru a ve respleti bravura. Suntu distinshi cu ea urmatorii:
..........................[urmează numele ].........................
Ostasi!
Sa purtati, cu mandrie, pe peptu, de acumu inainte, Crucea TRECEREA DUNAREI, caci binemeritatzi de la Patrie laurii gloriei.
Col. A.S. IONESCU

Commandantulu Reg. 6 Dorobantzi "Mihaiu Vitezulu"

Datu la Cotroceni la 17 Maiu 1878 [2008]"

Gravura din presa vremii. Atac la Plevna.

P.S. daca va intereseaza actiunile de reenactement (reconstituiri militare de epoca) uitati-va aici. Puteti deveni volintiri! E fun!

Niciun comentariu: