vineri, 22 ianuarie 2010

Petitie "protejarea patrimoniului construit"



Nu ca o sa aiba un rezultat aceasta petitie. Dar e bine ca cu ajutorul ei din ce in ce mai multi oameni vor fi familiarizati cu aceasta situatie catastrofala...



Asistăm în ultimii ani la un adevărat masacru arhitectural al zonelor istorice ale oraşelor şi satelor din România. Nenumărate case cu valoare arhitecturală au fost demolate pentru a fi înlocuite cu imobile cu valoare exclusiv bănească. Opinia specialiştilor este că distrugerea patrimoniului construit după 1989 este mai gravă decât în întreaga epocă Ceauşescu.

Ne aflăm într-un moment critic pentru oraşele din România: continuarea încă 2-3 ani a actualei stări de lucruri ar duce la compromiterea definitivă a identităţii culturale a unora dintre ele.

Există mai multe cauze specifice care duc la distrugerea patrimoniului. Este necesară eliminarea lor cât mai urgentă prin aplicarea, între altele, a următoarelor soluţii:

1. Este necesară începerea unui program naţional de cartare a zonelor construite protejate.

Este inacceptabil faptul că imobilele cu valoare arhitecturală din zonele construite protejate, cu excepţia monumentelor istorice, nu au un statut juridic cert care să le protejeze de la demolare. Deşi era prevăzută încă din 2000, cartarea tuturor imobilelor din zonele protejate şi clasificarea lor în categorii valorice s-a făcut în proporţii infime.



2. Este necesară modificarea de urgenţă a legislaţiei, astfel încât avizele directorilor Direcţiilor Judeţene de Cultură în zonele construite protejate să fie condiţionate de avizele favorabile ale Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice.

Este inacceptabilă numirea din mai 2009 a Directorilor Direcţiilor Judeţene de Cultură de către organizaţiile locale ale partidelor la putere. Date fiind atribuţiile excesive ale directorilor Direcţiilor Judeţene de Cultură în avizarea demolărilor şi construcţiilor în zonele protejate şi lipsa de competenţă a politicienilor locali asupra patrimoniului, se creează premisele pentru abuzuri ale autorităţilor locale asupra patrimoniului construit.

3. Este necesară operarea în regim de urgenţă a unor modificări legislative privind zonele construite protejate.

Este inacceptabil faptul că propunerile de modificare a legislaţiei în protecţia patrimoniului făcute încă din 2006 de organizaţiile profesionale şi reiterate continuu până în 2009 nu au fost încă operate în legislaţie. Este vorba de:
a) includerea temporară a zonelor construite protejate în categoria monumentelor istorice, până la cartarea tuturor imobilelor din perimetrul lor;
b) explicitarea procedurii de expropriere pentru proprietarii de monumente si de imobilele din zonele protejate care permit degradarea acestora şi aplicarea acestei proceduri acolo unde este cazul;
c) transparenţă în emiterea autorizaţiilor de desfiinţare în zonele construite protejate;
d) condiţionarea demolării de soluţia de arhitectură pentru imobilul care va fi construit în loc;
e) explicitarea şi facilitarea procedurii de întrerupere a lucrărilor de construcţie sau de desfiinţare în zonele construite protejate în cazul suspiciunilor de ilegalitate;
f) includerea în sfera penală a distrugerilor de clădiri în zonele construite protejate.

4. Este necesară corectarea în regim de urgenţă a legislaţiei privind autorizarea lucrărilor de demolări şi construcţii, în scopul eliminării abuzurilor.

Sunt inacceptabile următoarele situaţii des întâlnite în practică:
a) Primăriile nu sunt obligate să comunice publicului autorizaţiile de construcţie sau de desfiinţare emise. Vecinii şi opinia publica află de o demolare cand buldozerul este deja în acţiune.
b) Inspectoratul de Stat în Construcţii nu poate opri lucrările de construcţii sau de desfiinţare efectuate în baza unor autorizaţii ilegale (frecvente). Acest atribut revine instanţei, care se pronunţă cel mai repede în 30 de zile.
c) Nu există sancţiunea cu repunerea în starea iniţială pentru construcţiile şi demolările efectuate în baza unor autorizaţii ilegale (frecvente).

5. Este necesară suplimentarea optimă a personalului Ministerului Culturii dedicat protejării monumentelor istorice şi a zonelor construite protejate.

Este inacceptabil ca 30.000 de monumente istorice şi câteva mii de zone construite protejate la nivel naţional să fie supravegheate de un departament al ministerului compus din 7 persoane, de 20 de ori mai puţine decât în 1975!
Este inacceptabil ca structurile de inspecţie pentru monumente istorice şi pentru zonele construite protejate pe care Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice le prevedea încă din 2001 să nu se fi constituit până astăzi.

6. Este necesară schimbarea atitudinii Inspectoratului de Stat în Construcţii şi a Prefecţilor, pentru a asigura respectarea legii în construcţii şi urbanism.

Este inacceptabilă activitatea curentă a Inspectoratului de Stat în Construcţii şi a Prefecţilor, instituţiile responsabile cu controlul în construcţii şi demolări.
Deşi incidenţa ilegalităţilor este dovedită şi controlul ar fi mult mai simplu, Inspectoratul refuză să-şi exercite controlul asupra tuturor documentaţiilor de urbanism, premergătoare autorizaţiilor de construcţie / desfiinţare.
Singura autoritate competentă în a ataca în instanţă documentaţiile şi autorizaţiile ilegale, Prefectul, refuză de cele mai multe ori să-şi exercite această autoritate, deşi este sesizat de Inspectorat sau de organizaţiile profesionale.


7. Este necesară modificarea criteriilor de selecţie pentru fonduri structurale – Măsura 322, care în prezent împiedică accesarea fondurilor destinate valorificării patrimoniului construit din mediul rural.

Este inacceptabil ca din 272 de proiecte selectate pentru finanţare doar un proiect are ca acţiune conservarea unei clădiri monument istoric (clădire de cult), această acţiune ocupând o poziţie marginală în economia proiectului.
Este inacceptabil ca, potrivit criteriilor de selecţie stabilite de Ministerul Agriculturii, solicitanţii persoane fizice sunt discriminaţi faţă de solicitanţii persoane juridice, iar organizaţiile de drept privat care administrează imobile aparţinând unor persoane fizice sunt împiedicate să participe la finanţare.

8. Este necesară legiferarea accesului automat la justiţie pentru locuitori şi pentru organizaţii.

Este inacceptabil ca instanţa de judecată să decidă (cum o face frecvent) că o organizaţie (profesională sau neguvernamentală) sau un locuitor al oraşului nu are un interes şi nu poate participa într-un proces care are ca obiect patrimoniul, urbanismul şi construcţiile, mediul sau alocarea fondurilor publice dintr-o localitate.

Vă rugăm ca în momentul semnării prezentei petiţii să treceţi profesia dumneavoastră la rubrica „Comentarii”.

http://www.petitieonline.ro/petitie-p10883050.html