vineri, 9 martie 2012

Din nou despre demoari ale unor vestigii valoroase-Lipscani 30-34

Acest text este o preluare de pe site-ul ARA (Asocoatia Arhitectura-Restaurare-Arheologie) grup de profesionisti entuziasti, arhitecti si arheologi. De pe site-ul lor aflam ca :

"Asociaţia A.R.A. nu îşi propune să facă „tot ce este posibil" pentru salvarea monumentelor istorice.
Nu îşi propune să monitorizeze starea tuturor monumentelor istorice, nici protejarea sau restaurarea acestuia. Nu îşi propune să educe populaţia acestei ţări cu privire la imensele foloase pe care le generează o memorie inteligent activată pentru a-şi recunoaşte urmele paşilor prin istorie.
(Asociaţia A.R.A. a fost înfiinţată pentru că membrii săi fondatori cred că drumul spre starea de ruină a unor monumente istorice şi dispariţia acelora a căror fiinţare este însăşi ruina nu trebuie să devină semne ale prezenţei noastre în contemporaneitate.)
Asociaţia A.R.A. îşi propune să facă câte puţin din toate acestea, atât cât membrii săi sunt în stare."

Iata care este - din nou - necazul:


Demolare Lipscani  30-34



 Valorificarea Centrului Istoric: Demolarea monumentelor!

Acum, cazul Lipscani 30-34
               

Nu a trecut mult de la demolarea ilegală a monumentului istoric Fundaţiile Academiei domneşti de la Sf. Sava, dar a trecut suficient timp pentru ca Demolatorii să înţeleagǎ cǎ nu vor fi traşi la rǎspundere. Legea Monumentelor Istorice rǎmâne pe mai departe un text neputincios, un eufemism jalnic, necesar poate de ochii „Europei". Problema responsabilitǎţii e perimatǎ. Respectul organismelor statului care au misiunea de a ocroti patrimoniul se reduce, cum au afirmat în presǎ diverşi funcţionari „de bine",  la punerea în practicǎ a principiului aud, vǎd, dar tac. Cazul Sf. Sava, ca şi altele, s-a rezolvat simplu, eficient, cu buldozerul. În prealabil s-au gǎsit, fireşte, specialiştii necesari, comisiile antrenate în exersarea aceluiaşi audi, vidi, sile!





Recidivǎ: în 8 martie 2012, pe str. Lipscani 30-34 se acţioneazǎ conform înscrisului de pe afişul de gardǎ: „autorizaţie de desfiinţare". Într-adevăr se „desfiinţeazǎ". Pentru cǎ primǎria vrea acţiune, nu vorbe, în urmǎ cu o lunǎ au fost iniţiate paşnice lucrări de construcţii, care, ca din întâmplare, au distrus o parte din spectaculoasele bolţi care au mai rǎmas dintr-un vechi monument bucureştean. Forajele destinate realizǎrii stâlpilor din beton ale unei construcţii noi au trecut prin orice le-au cǎzut în cale, vestigiile unora din cele mai spectaculoase pivniţe cu bolţi cilindrice întărite de arce dublouri ale unui edificiu din secolul al XVIII-lea. Acţiunea pǎrea transparentǎ, dar nimeni nu putea bănui că în Lipscani 30-34 are loc de facto o acţiune de distrugere, zidurile pivniţelor nefiind vizibile din cauza pǎmântuluii care le acoperea. La ora actuala a început etapa finală, în care ce a mai rǎmas din vestigiile istorice este înlăturat cu escavatorul, odată cu pământul, sub bagheta magică a avizului de desfiinţare emis de primărie.  



Spre ştiinţă: spectaculosul subsol cu bolţi cilindrice este parte a unui sit compus din trei monumente istorice. Acestea au fost cercetate şi evaluate de arheologi şi arhitecţi specializaţi în analiza şi valorificarea vestigiilor de arhitectură şi arheologie. Aceşti specialişti au recomandat conservarea in situ a celor trei monumente din sec. al XVIII-lea. Rezultatul este pe măsură ... cele trei  monumente istorice sunt tocmai acelea a căror demolare are loc în prezent.



Distanţat şi neutru cum s-a autodeclarat - spre stupoarea celor care se mai instruiesc încǎ la lumânarea „luminatei Europe" - să fi fost oare Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cel care a prevăzut desfiinţarea acestor monumente istorice?! Să fie oare o comisie de specialişti, dintre cele de curând împrospătate, care să fi găsit o justificare pentru a lansa un aviz de desfiinţare a unor vestigii istorice, din ce în mai rare?! Nu, nu putem crede una ca asta. Funcţionari ai ministerului, primari, primării şi consilii, comisii şi paracomisii sunt adevăraţii cerberi de pază ai patrimoniului nostru cultural. Atunci, cine dă undă verde avizelor de desfiinţare? Cine sunt Distrugătorii?!
Memento: ignorarea concluziilor cercetărilor arheologice şi de arhitectura (înaintate Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în raportul final de cercetare) care au recomandat conservarea in situ, NU anihilarea, este o greşeală generată de incompetenţă, de absenţa respectului pentru moştenirea pe care suntem obligaţi să o transmitem viitorului, de absenţa respectului de sine.
Vă invităm să parcurgeţi rezultatele cercetărilor de arhitectură realizate pentru monumentele de pe strada Lipscani nr. 30-34, rezultate care au fost ignorate pentru ca demolările să poată avea loc. 




Structurile arheologice de pe 
strada Lipscani nr. 32-34

 
Virgil Apostol, Ştefan Bâlici, Claudia Apostol

 
Cercetările arheologice desfăşurate pe suprafaţa parcelelor de la nr. 32
şi 34 au condus la descoperirea în întregime a trei1 ansambluri de construcţii (locuinţe cu
spaţii comerciale la parter) dezvoltate pe trei parcele datând din secolul al XVIII-lea, la
conturarea etapelor de transformare fundamentale petrecute în epocile ulterioare (de
exemplu comasarea a două dintre proprietăţi, alinierile din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea) sau la surprinderea unor urme, deşi firave, ale utilizării zonei în secolul al XVIIlea.
Pe de o parte, singurele date certe privitoare la structura urbană
oferite de sursele iconografice (cele de la sfârşitul secolului al XIX-lea – Planul 1895-1899 şi
începutul secolului XX – Planul 1911) au fost confirmate de cercetările arheologice actuale.
Pe de altă parte, pentru perioadele anterioare (sfârşitul secolului al XVIII-lea şi secolul al
XIX-lea), informaţiile relevate de cercetare au venit să completeze cu precizie informaţiile
prezentate schematic în planurile istorice (Planul Shulzer - 1781, Planurile Borroczyn -
1846-1852, Planurile Papazoglu - 1871-1875).3 Astfel, imaginea istorică este îmbogăţită cu
informaţii consistente referitoare la structura urbană de-a lungul unui interval de timp
important: începutul secolului al XVII-lea – sf. secolului al XIX-lea.